Cupa de baschet-2019

Un proverb latin spune că: „O minte sănătoasă se află într-un corp sănătos”. Dând crezare acestor vorbe, reușim să înțelegem că toată viaţa noastră depinde de sănătatea fizică. Una dintre cele mai bune modalități de a avea grijă de noi înșine este, cu siguranță, practicarea unui sport.

Elevii Colegiului Național ,,C.D. Loga” sunt conștienți de acest lucru și reușesc să pună sportul la loc de cinste, considerând mișcarea benefică: ,,pentru petrecerea timpului într-un mod plăcut, descoperirea de noi talente, combaterea sedentarismului, socializare şi pentru a fi mai uniţi”, precum declară Dan Roșu, Președintele Consiliului Școlar al Elevilor de la Colegiul Național ,,C.D Loga”, pentru Express de Banat.

Streetball la CD Loga Caransebeș. „Pentru socializare şi pentru a fi mai uniţi!“

Astfel, în școala noastră, s-a organizat, săptămâna trecută, Cupa ,,C.D Loga” la baschet, pentru al doilea an consecutiv, la inițiativa Consiliului Școlar al Elevilor și cu sprijinul conducerii școlii.

La campionat au participat 21 de echipe, dintre care 8 la gimnaziu și 13 la liceu. Fiecare a fost formată din 3 jucători. Pe chipurile participanților s-a putut citi cu ușurință dragostea față de baschet, căci, lăsând la o parte competiția, aceștia s-au distrat și între ei a existat un fair-play cum rar poți întâlni, atmosfera fiind una destinsă. Printre susținători s-au regăsit elevi ai Colegiului Național „C.D. Loga” și ai altor școli vecine, chiar și părinți care au venit cu mândrie să își sprijine copiii și să îi încurajeze.

După muncă, știm cu toții că întotdeauna vine și răsplată; așadar, premiile, care au constat în cupe și medalii, nu au întârziat să apară. Astfel, au fost acordate următoarele premii: la gimnaziu, locul I a fost ocupat de elevii Roșu David, Lala Flavius și Boldea Alin. La liceu, câștigători ai locului I au fost Boncalo Sebastian, Berejnec Adrian și Bona Alin. Locul al II-lea a fost ocupat de elevii Pârvulescu Denis, Dragomir Marius și Grivu Giorgian, iar cel de-al III-lea loc de către Roșu Dan, Hațegan Denis și Mărgan Claudiu.

Îi felicităm pe campionii noștri și le urăm mult succes în continuare! Sunteți un exemplu de urmat și prin voi, cu siguranță va exista o schimbare pe viitor, nu doar în ceea ce privește sportul!

Simona Roșeți

Premieră la „C.D. Loga”, streetball organizat de Consiliul Școlar al Elevilor