Ioana Pârvulescu:,,Cărțile funcționează ca niște baghete magice.”

Sâmbătă, 02.03.2019, la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, a avut loc în jurul orei 12:00, o întâlnire cu Ioana Pârvulescu, una dintre cele mai mari scriitoare contemporane. Întâlnirea a fost organizată de doamnele profesoare de la Colegiul Național „C.D. Loga”: Sanda Bistrian, Isabella Ghera, Cornelia Grecu și Sorina Jurj, coordonatoare a clubului de lectură „Fărâmituri de lectură cu ceai”.

Echipa Radio-ului LogaRitm a Colegiului Național „C.D. Loga” a fost și ea prezentă și a cules câteva informații. Autoarea, câștigătoare a Premiului Uniunii Europene pentru literatură 2013, ne-a vorbit despre trei dintre cărțile sale, printre care se numără și bestseller-ul anului 2015, „Inocenții” și noua cartea „Dialoguri secrete”. De asemenea, autoarea a răspuns și câtorva întrebări despre viața ei și ne-a oferit detalii impresionante despre ceea ce înseamnă să fii un scriitor implicat.

Artista ne-a dezvăluit cum a descoperit pasiunea pentru scris și care a fost prima operă pe care a compus-o: „Să scriu am început la vârsta de 8 ani, însă nu am scris propriu-zis, ci am compus. A fost o baladă de dragoste. Nu știu de ce, căci eu nu aveam nicio legătură cu lumea populară pe atunci…”.

Deoarece trăim într-o lume în care gadget-urile au ajuns să ne transpună viețile într-un univers virtual, invitata ne-a împărtășit opinia despre cărțile electronice, făcând o mică comparație între acestea și cărțile obișnuite: „Cărțile electronice au atât avantaje, cât și dezavantaje. De exemplu, atunci când pleci undeva nu trebuie să mai cari după tine veșnicul bagaj plin cu cărți. Însă, totuși, nu se compară cu cărțile normale, pe care le poți răsfoi și căuta în ele ceea ce ai nevoie. La o carte electronică nu poți îndoii colțurile după bunul plac.”

În continuare, scriitoarea a recunoscut că, nu există o persoană sau o carte care să o inspire, ci ideile sale vin, pur și simplu, în mod natural: „Nu cred că am ceva anume care mă inspiră. Anticii credeau ca ideile lor vin de la niște muze. Eu nu am avut parte de așa ceva până acum. În „Inocenții”, pot spune că, m-am inspirat din viața mea. Personajele sunt membrii ai familiei mele. Desigur, ca în orice carte, există și ficțiune și unele personaje sunt inventate.”

Scriitoarea ne-a dezvăluit și limbile pe care le vorbește, aceasta afirmând că nu cunoaște atât de multe: „Personajele mele cunosc multe limbi, căci cărțile mele au fost traduse în mai multe țări. Eu, în schimb, nu vorbesc foarte multe. Franceza o știu vorbi fluent, apoi germana, engleza, puțină maghiară. Înțeleg și italiana și spaniola. Spre final, autoarea a dat câteva sfaturi celor care sunt la început de drum în ceea ce privește scrisul: „Pe cei care se află la început, îi sfătuiesc să citească prima dată, și apoi să scrie. Mulți oameni se avântă să scrie, ca după aceea să citească… Și sa fie implicați. Să fii un scriitor implicat înseamnă mult.”
La întâlnire au luat parte elevi ai Colegiului Național „C.D. Loga”. Profesori și mulți oameni pasionați de lectură au venit să o întâlnească pe autoarea celor mai cunoscute și frumoase cărți ale literaturii contemporane, Ioana Pârvulescu. Cei prezenți au participat și la sesiunea de autografe.

Evenimentul a avut un mare succes, devenind o experiență de neuitat.

Simona Roșeți